Steve Groff, statele unite amplificatorul sistemului datorită culturilor intermediare - parte 4

Porumb cu ciclu scurt de vegetatie pentru eliberarea parcelelor

In ferma celor din familia Groff, porumbul și soia ocupă două treimi din sol. Grâul cu 20-25 ha/an și 12 ha de dovleac pe treimea rămasă.

O parte importantă a culturilor intermediare este deci plantarea după porumb înainte de un alt porumb sau soia. Este motivul pentru care, din 2011, S. Groff încearcă porumbul timpuriu « ciclu scurt ». Obiectivul este de a putea recolta în septembrie și astfel de a semăna cultura intermediară cât mai repede posibil. Baza raționamentului este ca o zi de dezvoltare a culturii intermediare în septembrie poate însemna patru sau cinci în octombrie. Costul culturii intermediare rămâne același oricare ar fi data; eficiența și beneficiile sale la următoarea cultură pot fi în schimb serios majorate. Ca și completare, strategia aduce mai multă suplețe pentru recolta porumbului care se poate face în aceleași condiții. Poate permite reducerea cheltuielilor de uscare, riscurile depunerii, de micotoxine și de a eschiva cât mai bine deficitul de apă de la sfârșitul ciclului.

IMG_7079.JPG După S. Groff, este vorba, cu acest exemplu, de o bună ilustrare a gestiunii riscurilor și a oportunităților. « În momentul acela eram pregătiți să reducem puțin din rentabilitate limitând anumite riscuri, dar capitalizând cultura intermediară și producând economii și viitoare beneficii», asigură specialistul în culturi intermediare. Porumbul timpuriu are mereu o reputație proasta întrucât potențialul acestuia pare inferior. Motivul este poate datorat faptului că este mereu semănat târziu. Ce se întâmplă dacă este semănat devreme sau normal? În studiul comparativ, semănările se fac în jurul datei de 20 aprilie. În urma numeroaselor încercări, se pare că au găsit varietăți adaptate contextului pedoclimatic și, din 2011, rentabilitatea varietăților timpurii nu a fost abandonată, având aceleași rezultate surprinzătoare (cf. dosarului de resurse referitor la porumb în AC în aceeași revistă). În acest context și pe o perioadă de trei ani, S. Groff a folosit porumb timpuriu fără a penaliza rentabilitatea oferind posibilitatea plantării culturii intermediare cu o lună mai devreme. Anul următor, efectul din urmă al acestei strategii a fost bine calculat, bine cunoscut. Rentabilitatea poate crește de la 3 la 14 q/ha cu o cultură intermediară de tritical-ridiche-mazăre mai devreme decât o recoltă târzie a porumbului și o aceeași cultură intermediară, dar mult mai puțin dezvoltată.

Sfaturile pe care le dă Steve sunt de a încerca între 15 și 20 %  porumb timpuriu și de a alege varietățile rezistente pentru semănarea directă. De asemenea, trebuie să ne asigurăm că varietățile timpurii nu sunt sensibile la boli, mai ales la rugină.

Echipamente specifice pentru rafinarea tehnicii

Având în vedere suprafața mică a fermei sale, Steve a păstrat până în prezent un parc material mai degrabă învechit, simplu, dar funcțional. Semănarea directă a funcționat foarte bine cu aceste instrumente timp de 25 de ani. În prezent, având în vedere că 65% din fermă este în experimentare pe termen mediu și lung pentru culturile intermediare, precizia a devenit necesară pentru a urmări diferitele modalități de semănare și măsurare a rentabilității. Noul tractor și semănătoarea din 1984 au fost dotate cu sistem GPS și autoghidaj. Ultima investiție a fost o semănătoare monosemințe cu care se poate semăna în funcție de culturi la 37,5 și 75 de cm distanță. Sistemul de distribuție se face cu ajutorul unei plăci în contact cu o perie denumită « brush meter » de la Kinze. machine.jpg Sistemul permite semănarea tuturor tipurilor de semințe, de culturi intermediare de mai multe specii și mai ales vicia faba cu platouri specifice. Semănătoarea este echipată cu discuri flotante cu presiune reglabilă potrivit tipului de cultură intermediară sau reziduri. În cele din urmă, roțile de închidere din plastic marca Pro Stitch oferă o polivalență mare. S. Groff insistă asupra faptului că echipamentele nu sunt decât niște unelte, singure nu sunt suficiente pentru succesul semănării directe la fermă. Ele permit perfecționarea practicii, dar trebuie integrate într-o abordare de agricultură de păstrare care este necesară să fie hrănită cu schimb, observație și experiență.

 

Steve Groff, statele unite amplificatorul sistemului datorită culturilor intermediare parte 5

Comentarii

        Comentariul așteaptă aprobarea